CNCES 2015

În perioada 30 – 31 octombrie 2015, a avut loc Conferința Națională a Comunității „Educație pentru Stiințe”. Conferința a fost găzduită de Palatul Parlamentului și s-a desfășurat în cadrul manifestărilor dedicate Anului Luminii, „Lights of the World”, care au marcat și 70 de ani de activitate UNESCO.

Linkuri ediţie 2015: „Lights of the World”, site Scientix

 

 

 

 

Această primă ediţie a conferinţei s-a bucurat de susținerea mai multor parteneri: comunităţile SCIENTIX, ESERO, eTwinning, Societatea Română de Fizică, Societatea de Ştiinţe Matematice din România, beneficiind de prezenţa a aproximativ 200 de participanți, profesori, studenţi, cercetători, decidenți în domeniul politicilor educaționale.

 

 

În cadrul conferinței au avut loc diferite tipuri de activități:

  • sesiuni plenare comune cu secţiunile dedicate ştiinţei şi culturii la care au participat invitaţi de marcă: Jean-Paul NGome Abiaga (France), Basarab Nicolescu, Dumitru Prunariu, Romiță Iucu, Marius Piso, Lucian Ciolan;
  • sesiuni plenare în cadrul cărora au fost prezentate bune practici: proiecte, inițiative și comunități educaționale în domeniu, inclusiv reprezentanți din străinătate ai European Space Agency și ai proiectului Galileo ;
  • ateliere de lucru interactive (16) în care formatorii și participanții au abordat teme de actualitate din domeniul educației pentru științe, de la realitate augmentată și programare, până la activități în spații non-formale de dezvoltare și consolidare a competențelor în domeniul științelor, având de fiecare dată în vedere impactul asupra beneficiarului ultim, elevul.